În perioada ianuarie-septembrie 2015, grupul PRO TV, parte a grupului CME (Central European Media Enterprises Ltd.), a înregistrat o cotă medie de audienţă de 31,7% în prime time, pe segmentul de public comercial, reprezentând o creştere de 1,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport CME, remis astăzi redacţiei.
Conform sursei citate, în perioada ianuarie-septembrie 2015, grupul PRO TV, parte a grupului CME (Central European Media Enterprises Ltd.), a înregistrat o cotă medie de audienţă de 31,7% în prime time, pe segmentul de public comercial, reprezentând o creştere de 1,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În comunicat se precizează că, în acelaşi interval, performanţa grupului PRO TV a dus la creşterea avansului faţă de principalul competitor în ceea ce priveşte punctele de audienţă în prime time, de la o diferenţă de 10,3 puncte de share în 2014 la 11,4 puncte de share în 2015. Topul programelor din această perioadă este dominat de producţii PRO TV: "Românii au talent", "Sunt celebru, scoate-mă de-aici!" şi "Las Fierbinţi".
În trimestrul trei al anului curent, încheiat pe 30 septembrie, grupul PRO TV a înregistrat o uşoară creştere de 0,1 puncte procentuale a cotei de audienţă în prime time, pe segmentul de public comercial, datorată creşterii de 0,7 puncte procentuale înregistrată de PRO TV, principalul canal al grupului.
"În trimestrul trei, grupul PRO TV a înregistrat un venit net de 32 milioane de dolari, reprezentând o creştere de 2,3% la rate constante ale cursului de schimb, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. OIBDA, profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare, a crescut cu 42,3% la cursul de schimb efectiv şi cu 67,8% la o rată constantă a cursului de schimb. Ratele constante ale cursului de schimb valutar, sau fluctuaţia like-for-like, reflectă impactul aplicării mediei cursului de schimb din perioada curentă asupra veniturilor şi cheltuielilor din perioada anterioară", se mai arată în raport.


















































